Frustrarea este o emoţie negativă, care apare atunci când un obstacol exterior, un eveniment sau o persoană ne împiedică să ne atingem scopurile.

Conform Teoriei frustrare-agresivitate (J.Dollard) agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării şi frustrarea conduce întotdeauna la agresivitate dar şi la tristeţe şi depresie.

Oamenii, in genere, au o „personalitate” dubla. Daca in privat sunt tristi si dezamagiti, odata iesiti in public, isi aplica acea „persona” (masca) care sa le ascunda sentimentele de tristete. Functioneaza. Functioneaza in mai toate cazurile, pentru cam toate sentimentele. Ironia sortii face ca oamenii sa nu poata musamaliza sentimentul de frustrare. Frustrarea este un promotor pentru toate sentimentele negative. Totul pleaca de la frustrare si se sfarseste din frustrare.

De unde vine frustrarea?
In functie de cat de toleranti sau nu suntem fata de ceea ce percepem drepti piedici in calea scopurilor noastre, frustrarea poate fi cauzata de aproape orice. Pierdere autobuzului, critica sefului, dezordinea din casa, pretentiile nejustificate ale copilului, lipsa timpului liber, un loc de munca nemotivant, lipsa banilor, o reactie a partenerului neconforma cu asteptarile noastre, valori sociale la care nu ne adaptam. Asadar, un amalgam de factori diferiti ca semnificatie si domeniu in care pot fi cuprinsi.

O persoană frustrată se poate resimţi atât din punct de vedere fizic cât şi din punct de vedere psihic.

Barierele care pot conduce la o stare de frustrare pot fi obiective şi subiective.

Barierele obiective pot fi fenomene ale naturii, dar pot fi şi de natură socială.

Barierele subiective se referă strict la persoana frustrată. Ele pot fi de ordin fizic, psihic.

Barierele pot fi şi permanente, dar de asemenea, pot avea şi un caracter temporar.

Reacţiile pe care o persoană le poate avea vis-a- vis de barierele cu care se confruntă sunt următoarele:

  • eliminarea barierei;
  • ocolirea obstacolului;
  • reacţii compensatorii: substituirea motivului; substituirea obiectului reacţiei;
  • reacţii de apărare a eului:
  • refularea – actul prin care negăm complet un motiv şi motivul său principal;
  • compensarea prin fantezie – consolarea

în visare;

  • identificarea;
  • proiecţia;
  • raţionalizarea;
  • atitudinea reacţională.

Există două reacţii la frustrare. O primă reacţie este conştientă. Individul frustrat urmăreşte cu asiduitate îndeplinirea scopului, în ciuda obstacolelor. Al doilea tip, de natură inconştientă, apare când frustrarea este atât de intensă, încât emoţia negativă ameninţă integritatea personalităţii. În acest caz, intervin mecanismele de apărare ale eului şi situaţia este reevaluată: „e mai bine că n-am reuşit“ sau „şeful meu e de vină, nu eu“.

Pentru adulti, cele mai eficiente forme de interventie in scopul schimbarii rezistentei lor la frustrare raman psihoterapiile cognitiv-comportamentale, care permit oamenilor sa inteleaga procesele si tiparele lor cognitive, astfel incat sa identifice distorsiunile si cognitiile irationale si sa le prelucreze intr-o forma cat mai rationala. 

Esti frustrat? Hai sa vorbim!

Fa o programare!