Esti linistit, citesti cartea ta preferata, parca te regasesti printre randurile acesteia. Din linistea ce te inconjoara, cineva te striga. Raspunzi politicos insa, persoana care te-a strigat te jigneste si pe un ton autoritar iti porunceste sa lasi cartea din mana si sa incepi sa faci o alta activitate pe care tocmai o incheiasei dar, care, din punctul sau de vedere era „foarte prost” facuta.

Simti cum o caldura iti acapareaza fata, te înroșești, stâlcești cuvinte și simți cum începe bătălia între furia trezită și rațiune. Una vrea să fie eliberată, să spună tot ce are de spus fără să îi pese de urmări, iar cealaltă îți vorbește calm și te roagă să te controlezi.

Oare ce este mai bine sa faci? Sa taci, sa iei totul asupra ta, sa nu spui absolut nimic in apararea ta, sa urli in tine sau sa te exteriorizezi? Nu, nu te vei exterioriza…pentru ca nu este frumos, pentru ca societatea aceasta nu a crescut un necivilizat, pentru ca ai citit in carti si ai vazut in filme ca totul se poate rezolva prin dialog, si ca a te autocontrola este de fapt cheia spre succes.

Iti aduci aminte ca trebuie sa respiri rar…si te calmezi. A trecut si de data aceasta, totul este minunat, nu s-a intamplat nimic vei spune o clipa mai tarziu.

Dar stii ce tocmai s-a petrecut in sinele tau si corpul tau? Ai hranit un monstru ce poarta numele FURIE. Un monstru ce isi are cuibul in mentalul tau si care creste de la cearta la cearta si care se inmulteste si si degenereaza in frustrari, complexe de inferioritate si multe clipe in care esti inchis in tine!

Devii trist și deprimat și nu știi cum să te vindeci. Îți cauți curajul în material motivațional. Îl găsești, îl aplici, încerci să te vindeci. Dar de ce trebuia să ajungi aici? Dacă de la bun început ți-ai fi exprimat trăirea, ți-ai fi spus oful și, dacă situația care îți provoca furie persista, te îndepărtai de ea, atunci acum ai fi fost un om liber, împăcat cu sine și cu trăirile sale.

Retine ca exprimarea emoţiilor a fost abordata în mod diferit în decursul vremii. Astfel, în trecut, autocontrolul împins până la negarea propriilor emoţii şi sentimente era considerat a fi un semn distinctiv al educaţiei, al bunei creşteri. Manifestările şablon, standardizate în diferite situaţii, nu lăsau loc trăirilor autentice şi erau apreciate drept emblemă a adaptării sociale. Reprimarea, distorsionarea manifestărilor emoţionale se realiza de multe ori cu preţul dezechilibrului la nivel personal. Somatizările, transformarea în boală la nivel fizic şi funcţional a tensiunilor psihologice reprezenta tocmai un astfel de preţ, legătura între cele două aspecte fiind cu anevoie sesizată. De asemenea, reprimarea, acumularea unor trăiri puternice, precum mânia, revolta, fără ca acestea să fie exprimate corespunzător, asociate situaţiilor declanşatoare, conduce la acumularea acestora şi declanşarea unor reacţii puternice, explozive, în momente neaşteptate. Este ca şi cum tensiunea acumulată într-un vulcan ar fi în permanentă creştere, fără a avea posibilitatea să se detensioneze prin intermediul unor mici cutremure inofensive. Rezultatul final este că, din când în când, vulcanul erupe, aducând după sine pagube importante.

Reprimarea emotiilor nu este o solutie, ele trebuie spuse dar pe un ton calm si  fara excese de furie sau agresivitate.

Neexprimarea emotionala favorizeaza dezvoltarea tulburarilor somatice cum ar fi: dureri de cap, senzatii de sufocare, balonari, palpitatii etc., sau poate conduce la consumul de substante ca mijloc de atenuare a intensitatii trairii emotionale.

Daca nu faci fata acestor stari, nu ezita sa consulti un psiholog. Vei invata alaturi de el sa iti gestionezi emotiile dar vei putea lua parte si la sedinte de terapie de grup unde vei intalni oameni cu aceleasi nevoi ca si tine.

Fa-ti o programare!