Întâlnesc tot mai des oameni dornici să evolueze – așa cum sunt și eu și cum eram mai odinioară. Ceea ce le spun tuturor este să înceapă prin a înțelege ce este karma. Apoi să lucreze cu ea.

 

Există mai multe nivele de conștiintă. La ultimul nivel cred că ești atunci când, să spunem, mergi pe stradă și nimic din ceea ce vezi nu te mai afectează. Pentru că, de la acel nivel, te întâlnești în toate femeile și în toti bărbații, și copiii, și bătrânii, și în toate formele de manifestare ale creației. Te oglindesc până când ai înțeles ultima picătura din întuneric! Vei întâlni proști, idioți, hoți, șarlatani, tâmpiți, obsedați. Ei bine, aceștia poartă în câmpurile lor o anumită energie cu care rezonezi datorită unor experiențe pe care le-ai avut în fiecare ipostază în parte!

 

Acum mi se pare simplu, dar cândva mi se părea îngrozitor de greu… Ceea ce vreau să spun este că acolo unde suntem acum fiecare dintre noi este exact unde trebuie să fim.

 

Avem atât de mult de lucru cu noi, încât ar fi util și benefic să ne preocupăm fiecare de karma lui, înainte să vedem sau să credem că putem ajuta pe cineva fără să ne fi cerut ajutorul! Sau înainte să credem că cineva sau ceva din exterior ne atacă, ne face rău! În noi este întunericul care urlă să fie transformat.

 

Asa răspund celor care mă întreabă.

 

Vă iubesc! Să avem, zi de zi, Misiune împlinită în voie diviă!